TANDEM / Cele mai frumoase cărți itinerante la Târgu Mureş

5 mai ora 19:00 
Camera K’arte, George Enescu nr. 2

6 mai ora 19:00 
B5 Studio, Piaţa Bolyai nr. 5

 

13116516_963987097031756_1616793497193293734_o

Programul de vizitare este până în 1 iunie, de luni până vineri între orele 10 – 18, iar sâmbătă şi duminică prin programări la numărul de telefon: 0747815145 (Laura)

Cele două expoziții în tandem, cuprind o selecție de cărți și proiecte editoriale premiate și nominalizate la ultimele patru ediții ale concursului „Cele mai frumoase cărți din România”. Aceste exemple de bune practici în tipărire, legare, design, ilustrație și layout de carte, dar mai ales de titluri unitare și coerente, pot reprezenta puncte de referință în design-ul de carte de pe teritoriul României.

Expozițiile mai cuprind materiale multimedia și documentare relaționate, și îi au ca invitați speciali pe artiștii vizuali Adorjáni Márta și Răzvan Anton care vor expune câteva lucrări și cărți de artist, și vor susține deasemenea un atelier de legătorie de carte ce va consta în activități practice și tehnici de execuție a cărților.

Alte activităţi şi tururi ghidate dedicate copiilor şi adolescenţilor vor fi coordonate de Minitremu.

Adorjani Marta (1987), stabilită în Cluj Napoca, a studiat grafica la Universitatea de Artă şi Design Cluj, precum şi studii teatrale la Universitatea Babes Bolyai, Facultatea de Teatru şi Televiziune, Cluj. În perioada anilor de studiu a învăţat meseria legării de carte, pe care o combină, în practica ei artistică, cu alte tehnici de grafică şi print. A participat la ateliere şi prezentări despre arta contemporană şi arta critică la Şcoala Populară de Artă Contem-porană (Protokoll) din Cluj.
Cartea ei de artist a fost expusă la EIBAB – Bienala Europeană Internaţională de Carte de Artă şi la muzeul Haaz Rezsodin Odorheiu Secuiesc. A participat în mai multe expoziţii de grup în Cluj, Budapesta, Sfântu Gheorghe, Miskolc, Târgu Mureş şi a vut o expoziţie personală la Galeria şi Casa de Acţiuni Pál din Miercurea Ciuc (2013). Lucrările sale au fost publicate în numărul din 2013 al revistei culturale Korunk.

http://cargocollective.com/adorjanimarta/Adorjani-Marta

Răzvan Anton a publicat cartea de artist “20 de feluri de a încărca arme”, editată de Ciprian Mureșan și Corina Bucea, nominalizată la concursul Cele mai frumoase cărți din lume 2016, de la Leipzig. Din 2013 participă la ateliere și stagii de predare la École européenne supérieure de l’image (Angouleme, Poitiers) și coordonează ateliere de creație la Tășuleasa Social. Este unul din coordonatorii proiectului de arhivare digitală a Colecției de Fotografie de Presă Minerva din Cluj, care își propune să aducă în atenția publică colecția de fotografii de ziar utilizate de cotidienele Făclia și Igazsag între anii 1965-1991. Printre cele mai recente expoziții se numără: Mnemonics (solo), EASTWARDS PROSPECTUS, București (2015) și expozițiile de grup: WORKERS’ DAY, Magma Sfântu Gheorghe (2016), Ieşit din tipar (e) , Muzeul de Artă Cluj (2016) Cele mai frumoase cărți, Galeria Plan B Cluj (2016), Alte încăperi, Galeria Plan B Cluj (2015), Unde ați lucrat? Casa Tranzit, Cluj (2015), Defining / Creating, Larm Gallery, Copenhaga (2013). Din 2010 predă la Universitatea de Artă și Design din Cluj.

http://www.eastwardsprospectus.com/razvan-anton/

Asociaţia Minitremu are ca obiectiv facilitarea accesului copiilor şi a tinerilor la arta contemporană şi la produsele artei contemporane în general, prin metode relevante şi specifice vârstei lor, într-o formă ludică, interactivă şi directă. Minitremu se situează la granița dintre artă și pedagogie, fiind un laborator de experiențe estetice și de dezvoltare creativă, prin care copiii și tinerii pot lua contact cu procese artistice ce generează dialog și reflexie și care îi ajută să-şi dezvolte propria viziune despre viață.Este un demers intim, pornit odată ce inițiatorii proiectului – duo-ul artistic Monotremu, au devenit părinți și au transformat pentru copilul lor Ansamblul Monumental de la Târgu Jiu, realizat de Constantin Brâncuși, într-un set modulabil de jucării colorate din lemn.

http://minitremu.tumblr.com/

CMFC este un proiect cultural organizat de Asociaţia pentru Performanţă şi Cultură dedicat dimensiunii artistice a cărții văzută ca obiect și își propune să restituie designului de carte rolul de reper în relația cititorului cu cartea. CMFC este atât o platformă de dezbatere pentru publicul larg și de specialitate, cât și o oportunitate de recunoaștere națională și internațională pentru profesioniștii din lumea editorială, dar și pentru designerii și graficienii independenți. Cărţile selectate de juriu reprezintă România în competiţia internaţională de design de carte „Best Book Design from All Over the World” de la Leipzig.

http://celemaifrumoasecarti.ro/

Parteneri: Asociaţia K’arte, Fundaţia ARTeast / B5 Studio, Asociaţia Minitremu, Institutul Francez din Bucureşti, Ministerul Culturii, Institutul Cultural Român, Centrul Naţional al Cărţii, Biblioteca Naţională a României, Delegația Valonia-Bruxelles, MNAC, Institutul Francez din Cluj, Asociaţia Editorilor din România, Uniunea Editorilor din România, Galeria Posibilă, Galeria Plan B Cluj, Clubul Ilustratorilor, Asociaţia Idioma, UAD, UNARTE, Alutus, Global Mindscape, Casa Artelor – DJC Timiş, Librăria Engleză Anthony Frost, Librăria Habitus, Arta Grafică, Agressione GROUP, Sappi, Asociaţia Harap Alb, Radio France Internationale România, Radio România Cultural, Observator cultural, Liternet, Modernism, Clubul Scriitoarelor, Hyperliteratura, Igloo, Designist, Revista Arta, Arhitext, Agenţia de carte, Bookaholic, Calendarul Magic, Copilul.ro, SuntPărinte.ro, Deco si Eco, Cluj-Napoca 2015 – Capitală Europeană a Tineretului, The Institute, Radio Targu Mures.

Acest eveniment face parte din seria „Cele mai frumoase cărți itinerante 2016” realizată cu sprijinul Administrației Fondului Cultural Național (AFCN).

Pentru înscrierea la atelierul de legătorie de carte şi informaţii suplimentare vă rugăm să ne trimiteți un email pe adresa: acasa@celemaifrumoasecarti.ro