In perioada 10 iunie – 10 iulie se va desfasura cea de a doua editie a proiectului national „Zilele Filmului Romanesc” (ZFR), program sustinut de COSMOTE Romania si Romtelecom. Asociaţia K’ARTE este partener al proiecţiei de la Tg. Mureş, împreună cu primăria municipiului.
În zilele de vineri, sambata si duminica, vor fi organizate evenimente locale menite sa reapropie publicul de marele ecran, cat si de productii ale regizorilor romani, recunoscute la nivel international. Evenimentul va fi gazduit de sase orase din tara: Botosani, Braila, Baia Mare, Targu Mures, Brasov, Focsani. Proiectiile vor avea loc in sali de cinema, case de cultura sau chiar in aer liber. La Tîrgu Mureş, gazda evenimentului este Casa de Cultura ”Mihai Eminescu”, iar accesul publicului va fi liber.
Actiunea are la baza modelul ”Caravanei 432”, in cadrul careia filmul regizat de Cristian Mungiu, ”4 luni, 3 saptamani si 2 zile”, distins cu Palme d’Or, a putut fi vazut de peste 18.000 de spectatori din 15 orase, prin proiectii alternative.
La prima editie a Zilelor Filmului Romanesc, din toamna anului trecut, au participat peste 2.500 de spectatori. Succesul evenimentului i-a incurajat pe organizatori sa il transforme intr-o adevarata traditie din peisajul cultural romanesc. Reinvierea farmecului spectacolului de cinema ramane unul dintre obiectivele de suflet pe care si le propun organizatorii. ”Zilele Filmului Romanesc” vor reveni in acelasi spirit, creand evenimente speciale, menite sa reapropie publicul in egala masura de marele ecran, dar si de productii ale regizorilor romani, recunoscute la nivel international.
Tîrgu Mures, 1-3 iulie, Casa de Cultura ”Mihai Eminescu”
PROGRAM: (programarea filmelor poate suporta modificari in functie de solicitarile primite din partea publicului/partenerilor locali)
Vineri 1 iulie
- 18.00 – Politist adjectiv
- 20.00 – Buna! Ce faci?
- 18.00 – Nunta in Basarabia
- 20.00 – Portretul luptatorului la tinerete
- 18.00 – Periferic
- 20.00 – Francesca
Despre filme:
- ”Buna! Ce faci?” (2011) – Regia: Alexandru Maftei, Cu: Ionel Mihailescu, Dana Voicu; Gen film: Comedie romantica; Durata: 105 minute
- „Portretul luptatorului la tinerete” ( 2010) – Regia: Constantin Popescu Jr.; Cu: Alexandru Potocean, Constantin Dita; Gen film: actiune, istoric; Durata: 164 minute
- ”Periferic” (2010) – Regia: Bogdan George Apetri; Cu: Ana Ularu, Andi Vasluianu, Mimi Branescu; Gen film: Drama; Durata: 87 minute; Rating: N – 15 (nerecomandat sub 15 ani)
- „Nunta in Basarabia” (2010) – Regia: Napoleon Helmis; Cu: Vlad Logigan, Victoria Bobu; Gen film: Comedie; Durata: 90 minute
- „Politist, adjectiv” (2009) – Regia: Corneliu Porumboiu; Cu: Dragos Bucur; Gen film: Drama; Durata: 115 minute
- „Francesca” ( 2009) – Regia: Bobby Paunescu; Cu: Monica Barladeanu, Dorian Boguta; Gen film: Drama; Durata: 94 minute; Rating: AP-12 (acordul parintilor pentru copii sub 12 ani)
Evenimentul este organizat de Voodoo Films si Media Image Factory in parteneriat cu primariile oraselor unde au loc proiectiile si Asociatia K’ARTE.
Mai multe informatii pe www.zilelefilmuluiromanesc.ro