POLIFON (1985-1989) @ NAG Tîrgu Mureș

POLIFON (1985-1989) ::: Rock at any risk
Diana Gherendi @ Camera K’ARTE
Opening: 2 oct → 7 p.m.
Eveniment în cadrul Noaptea Albă a Galeriilor la Tirgu Mures | 2022.
…….
Demersul recuperator al Dianei Gherendi își propune să înfățișeze o ipostază a memoriei culturale locale recente – aspecte din biografia trupei rock Polifon din Tîrgu Mureș – într-o manieră care evocă gesturi de rezistență prin contracultură în ultimul deceniu de comunism.
Parte a acestei intervenții, aflată la granița dintre reportaj cultural, istoric și publishing, este și tipărirea unei publicații care își dorește să valorifice dar și să arhiveze acest prețios material documentar, dincolo de dimensiunea perisabilă a unei expoziții. Expoziția valorifică arhiva de fotografii a membrilor trupei Polifon (Alexandru Man, Farkas Bandi, Mircea Boariu, Imola Gyorgy si Adrian Cozma), relatările lor despre acea perioadă, afișe, publicații din epocă, versuri rock, etc.
POLIFON este, într-o anumită măsură, o continuare a proiectului BRONX realizat în 2016-2018 în urma unui asiduu proces de documentare și cercetare asupra modului în care se manifesta spiritul unei generații de tineri români și maghiari în încercarea de a opune un fel de rezistență. Publicația “Bronx” a nominalizată la Concursul Național de Design de Carte “Cele mai frumoase Cărți din România”, selecția 2016, fiind prezentată la Târgurile Internaționale de Carte de la Leipzig, Londra și Torino.
::::
<<Biografia trupei rock Polifon din Tîrgu Mureș, activă în perioada 1985-1989, face obiectul ”întoarcerii în timp”, într-o manieră care evocă gesturi de rezistență prin contracultură, poate juvenile, timide, dar cu “political” inclus în “poetic”.
Contextul este “deceniul negru”, respectiv anii ’80 din România/Republica Socialistă România, perioadă în care funcționa în cadrul securității (scris intenționat cu literă mică) o unitate specială, numită “R”, care se ocupa cu interceptarea posturilor de radio străine, interzise atunci, care difuzau muzică “decadentă”, sau îi urmăreau pe cei care ascultau sau încercau să ia legătura cu vreun post de radio de acest fel. Sunt cunoscute cazuri de tineri urmăriți ori „cercetați informativ” în acest sens.
Raţionalizarea impusă de dictatură devenise excesivă în anii ’80. Frigul, foamea, întunericul, privarea de informaţie, propaganda, controlul total asupra societăţii, creşterea numărului de dosare la Securitate, cenzura aspră asupra tuturor formelor de exprimare prin artă, film, muzică, programe tv au transformat România într-un spațiu concentraţionar.
Era firesc ca tinerii să-și dorească altceva, să caute alternative, să reacționeze la “programul oficial și obligatoriu”.
Rock-ul venit din Occident, pe casete sau discuri trimise de rude din Ungaria ori Germania, a fost “calea de urmat” pentru mulți adolescenți români și maghiari din Tîrgu Mureș. AC/DC,KISS, PINK FLOYD, JUDAS PRIEST, samd, ofereau tinerilor noi perspective (inclusiv una angajantă, gen FUCK THE SYSTEM!) cu încărcătura ei, mai degrabă poetică decât politică. O rezistență juvenilă, o dizidență punk, o revoltă la nivel de gest, această subcultură rock/heavy-metal la Tîrgu-Mureș.
De remarcat faptul că în anii ’80 peste 20 de trupe locale abordează, deloc întâmplător, acest gen. O “sindicalizare” neoficială a tineretului ce-și avea locul de repetiții, scena de show, punct de sprijin și bază de lansare tocmai la Casa de Cultură a Sindicatelor.
Refuzul, rezistența, încăpățânarea, împotrivirea sau doar dorința de face muzică, de dragul muzicii sau al prietenilor, erau pretexte numai bune în nefastul context evocat deja, pentru ca Alex, Bandi, Adi, Mircea, Imola, Feri, și alți câțiva, să vrea să fie POLIFON. În ciuda faptului că unii dintre ei erau încă adolescenți la momentul înființării trupei.>> [Diana Gherendi]
………….
Noaptea Albă a Galeriilor – NAG este un eveniment inițiat în 2007 la București de către Asociația Ephemair și dezvoltat în orașe din România în parteneriat cu organizații locale.
Organizator NAG Targu Mures: Asociatia K’ARTE
Cu sprijinul: REEA.
Co-finanțat de Consiliul Judetean Mures si Primăria Târgu Mureș.
Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziția Primăriei Municipiului Târgu Mureș și a Consiliului Local care nu sunt responsabili de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele acestuia pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.
Parteneri locali: Fundatia ArtEAST, Galeria Art Nouveau (UAP), Muzeul Judetean Mures, 3G Hub, Cinema Arta.