Expoziția reunește proiectele dezvoltate de artiștii invitați la Pădurea rotundă (Reghin), ediția a VI-a, între 14-20 august: Ștefania Becheanu, Andreea David, Mihnea Grigore, Nicu Ilfoveanu, Váncsa Domokos și Mihai Zgondoiu.
“Șase artiști, o săptămână și prezența locului. În cazul oricărui asemenea eveniment, invitații formează conexiuni unice între ei, dar faptul că trebuie să focuseze asupra contextului local multiplică punctele de interacțiune. Rezultatele artistice ale rezidenței 2017 Pădurea Rotundă prezintă aspecte ale contextului local într-un fel neobișnuit. Artiștii crează lumi surprinzător de abstracte care au ca puncte comune comunicarea, relațiile interumane, mituri, dinamica orașului sau experiența spațiului public” – Kata Ungvári-Zrínyi.
Vernisajul va avea loc vineri, 8 septembrie, de la ora 20.00, la Camera K’ARTE din Tg Mureș.
:::::
Dincolo de cum ne autodefinim sau ne imaginăm micile noastre comunități, perspectiva celuilalt a fost mereu importantă pentru a pune lucrurile într-un fragil echilibru. Tipul de raportare și proiectele dezvoltate de artiștii invitați sunt menite să cerceteze, să dezbată ori să chestioneze, cu mijloace specifice artei contemporane, aspecte relevante, pentru fiecare dintre ei, din comunitate.
:::::
Organizator: Asociatia K’ARTE.
Proiect cultural finanțat de Ministerul Culturii și Identității Naționale.
Parteneri instituționali: Consiliul Județean Mureș, Primăria Municipiului Tîrgu Mures și Primăria Municipiului Reghin.
Sponsori principali: Hotel Restaurant Marion – Pădurea rotundă, ROMGAZ, MobilaDalin.
Parteneri: Asociația AMPHION, B5 Studio, Modernism.ro, Revista Arta, Zi de zi, Radio România Tg Mureș, TVR Tirgu-Mures, Out In Mureș, Zile și Nopti Mureș, Cuvantul Liber, Vásárhelyi Hírlap.