Cutis anserina
Ciprian Chirileanu @ Camera K’ARTE
Opening: Vineri, 5 iulie, ora 17.00
Ciprian Chirileanu @ Camera K’ARTE
Opening: Vineri, 5 iulie, ora 17.00
Lucrarea “Cutis anserina” reflectă interesul lui Ciprian Chirileanu pentru tranziția de la mijloacele de expresie specifice artelor grafice, la instalații de mari dimensiuni, concepute în relație cu coordonatele spațiale ale locului în care sunt expuse. La Camera K’ Arte, o rețea aproape amenințătoare, virilă și tensionată împânzește spațiul galeriei, ca o formă de avertizare. Doar câteva dintre tije sunt angrenate în mișcări lente de rabatare*, amintindu-ne că relaxarea este posibilă. Fără a fi evident, lucrarea reproduce la scară monumentală un fenomen biologic cu care corpul uman se confruntă frecvent. Cutis anserina, “pielea de găină”, se referă la reacția micro musculaturii subcutanate față de stimuli fizici sau emoționali.
Ciprian Chirileanu propune o situație ipotetică, un dermatospasm perpetuu, corespondent al unei stări senzoriale de permanentă expectativă. Instalația, conceptuală și minimalistă ca mijloace vizuale, ne pune în fața dilemelor lumii actuale. Într-o societate care adesea ne îndeamnă să ne ascundem vulnerabilitățile, lucrarea celebrează aceste momente de expunere pură, unde pielea devine un câmp de bătălie și o hartă a tensiunilor și eliberărilor noastre.
Ciprian Chirileanu propune o situație ipotetică, un dermatospasm perpetuu, corespondent al unei stări senzoriale de permanentă expectativă. Instalația, conceptuală și minimalistă ca mijloace vizuale, ne pune în fața dilemelor lumii actuale. Într-o societate care adesea ne îndeamnă să ne ascundem vulnerabilitățile, lucrarea celebrează aceste momente de expunere pură, unde pielea devine un câmp de bătălie și o hartă a tensiunilor și eliberărilor noastre.
*soluție tehnică implementată în colaborare cu ing. Ioan Rusan
Text curatorial: Maria Orosan-Telea
Text curatorial: Maria Orosan-Telea
CIPRIAN CHIRILEANU – absolvent al Facultății de Arte și Design Timișoara (1998), membru titular (1999) și vicepreședinte (2010-2018) al UAP Timișoara, precum și al grupurilor Graphium (1998), Xilogravură, matrice stilistică (2008) și Avantpost.ro (2016). Principalele preocupări artistice sunt legate de tematica umbrei, de aspectele duale și contradictorii din societate, de evenimentele sau deciziile absurde, asumate și/ sau inventate individual sau de lumea înconjurătoare. Creația personală (gravură, fotografie, procesare digitală, instalații, video), integrată pe direcția experimentelor artistice și a artei conceptuale, însumează 29 de expoziții personale, prezența la peste 70 de bienale internaționale și la peste 110 de expoziții din România, precum și proiecte inițiate, organizate și curatoriate de artist: Student Fest (1992), un cerc de pictură cu deținuții (1998), Bienala Internațională de Gravură Mică Graphium (2004), Plăci comemorative (2013), Diplomatic Art (2014) etc. Lucrările artistului se regăsesc în colecții private și muzeale, activitatea artistică fiind semnalată de presă și critica de artă începând din 1990. Detalii la http://ciprianchirileanu-art.blogspot.ro/



