Miercuri, 5 iunie 2019 a avut loc Masa rotundă din cadrul proiectului Education 4change, Nr.2018-EY-PMIP-R1-0012, finantat prin Granturile SEE – Mecanismul Financiar 2014-2021 în cadrul Programului de Educație, Burse, Ucenicie și Antreprenoriatul Tinerilor în România.
Au fost invitaţi reprezentanţi CJRAE/ISJ/CCD din ţară, implicit din judeţele care au beneficiat de mobilităţi similare, în vederea împărtăşiri experienţelor de lucru. De asemenea un alt obiectiv al acestei activităţi a fost identificarea unor nevoi comune la nivel CJRAE/ISJ/CCD ce ar putea fi obiectul unor parteneriate sau proiecte ulterioare.
Mulţumim colegelor din Alba, Sibiu şi Calarasi pentru participarea la aceasta acţiune precum şi Mihaelei Tabacaru-formator al cursului “The teacher as a change agent” pentru deschiderea, implicarea şi susţinerea oferită!