Cele mai bune documentare britanice vor putea fi vizionate, în luna martie, la cea de-a cincea ediție a “British Documentary” la Târgu Mureș.
În data de 5 martie 2016, ora 18.30, se dă startul celei de-a cincea ediții a “British Documentary”. Proiectul, organizat de British Council, include 9 proiecții care vor avea loc în perioada 5 – 27 martie, în zilele de sâmbătă și duminică, începând cu ora 18.30, la Cinema Arta, în Sala “Flora”.
Păstrând tradiția edițiilor anterioare, filmele ce vor fi prezentate în cadrul British Documentary mizează pe diversitatea temelor abordate, ele fiind nominalizate sau câştigătoare ale unor premii acordate la Festivalul de film documentar Grierson, dar și a unor importante premii Bafta.
Ediția a cincea a “British Documentary” la Târgu Mureș debutează sâmbătă, 5 martie, cu un film despre una dintre cele mai mari personalități muzicale ale ultimelor cinci decenii – David Bowie (8 ianuarie 1947 – 10 ianuarie 2016). „Cinci ani” urmărește evoluția lui Bowie de la „Ziggy Stardust” la starul de muzică soul din „Young American”, ajungând până la „Thin White Duke”, printr-o serie de materiale de arhivă din colecții din lumea întreagă.
Noua ediție a documentarelor britanice mai aduce în prim-plan o selecție ce cuprinde teme deja consacrate în repertoriul „British Documentary”: știința încântătoare („Bucuria logicii”), istorie urbană („Metroul londonez”), mass media și manipulare, conflicte religioase în lumea contemporană („Libertatea de a promova ura”), portrete ale unor personalități artistice sau culturale (“Lucian Freud: tabloul unei vieți”, “În căutarea lui Sugar Man”, “Tolstoi”) subiecte sociale („Impostorul”, „Școala ultimei șanse”).
PROGRAMUL PROIECȚIILOR:
5 martie, ora 18.30 – „David Bowie – cinci ani”
6 martie, ora 18.30 – „Lucian Freud: tabloul unei vieţi”
12 martie, ora 18.30 – „Impostorul”
13 martie, ora 18.30 – „Metroul londonez: o istorie necunoscută”
19 martie, ora 18.30 – „Bucuria logicii”
20 martie, ora 18.30 – „Tolstoi”
26 martie, ora 18.30 – „Şcoala ultimei şanse”,
– „Libertatea de a promova ura”
27 martie, ora 18.30 – „În căutarea lui Sugar Man”
Filmele sunt subtitrate în limba română, iar intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile.
Parteneri locali: Asociatia K’ARTE, Primăria Tîrgu Mureș / Cinema Arta.
Parteneri media: Zi de zi, Cuvântul Liber, Șapte Seri Tg. Mureș, Radio România Tg. Mureș, Televiziunea Tîrgu-Mureș, Népújság, Tîrgumureșeanul.ro, Punctul, LitArt, CineFAN.ro, Központ, OutInMureș, Ziarul de Mures, Zile si Nopti Targu Mures
Programul proiecțiilor, care vor avea loc în perioada 5 – 27 martie, este disponibil si pe website-ul British Council (www.britishcouncil.ro)
David Bowie – Five Years/David Bowie – cinci ani
2013, R. Francis Whately, 90 min.
Documentarul regizat de Francis Whately se concentrează asupra celor mai reprezentativi cinci ani care marchează transformările emblematice din cariera lui Bowie și care l-au transformat într-o adevărată adevărată instituție în industria muzicii. „Cinci ani” urmărește evoluția lui Bowie de la „Ziggy Stardust” la starul de muzică soul din „Young American”, ajungând până la „Thin White Duke” printr-o serie de materiale de arhivă din colecții din lumea întreagă. Documentarul urmărește inclusiv retragerea sa din lumina reflectoarelor, mai întâi la Paris și apoi la Berlin, după lansarea albumelor extreme de bine cotate de critici – „Low” și „Heroes”, mergând până la explorarea triumfului cu „Scary Monsters” și succesul global cu „Let’s Dance”.
Câștigător al premiului FOCAL la categoria Best Use of Music Performance Footage, în 2014.
Trailer: https://www.youtube.com/watch?v=l6nsMyj8LI4
Lucian Freud: Painted Life/Lucian Freud: tabloul unei vieți
2012, Randall Wright, 90 min
Acest documentar urmărește cariera artistică a celebrului Lucian Freud, de la anii boemi ai începutului de carieră în Londra anilor 1950 și 1960, până la recunoașterea internațională de care s-a bucurat mai târziu în viață. Documentarul îl portretizează pe Freud lucrând la ultima sa pictură, în vreme ce familia și prietenii, printre care și David Hockney și Andrew Parker Bowles, spun povestea unui om complex, care și-a dedicat viața portretelor, într-o vreme în care despre pictură – și cu atât mai mult despre pictura figurativă – se spunea că murise. Documentarul înfățișează modul în care Freud s-a ținut departe de mișcările de masă, devenind celebru abia la maturitate. A respins curentele artistice de la vremea respectivă, rămânând fidel artei figurative, explorând portretele, nudul în special, pe care l-a studiat cu o îndârjire de neîntrecut, ceea ce a dus la unele dintre cele mai importante lucrări din vremurile noastre. Povestirile – despre cum a dat foc şcolii de artă, despre cum paria milioane la fiecare cursă de cai sau cum bagajul său pentru călătoria la New York a constat într-o cămașă într-o valiză –, ce conturează acest profil extraordinar, sunt „altceva”. Acest documentar este atât o biografie completă, cât și o incursiune grăitoare în drumul creației artistice, grație și coloanei sonore care acompaniază documentarul, aparținând lui John Harle.
The Imposter/Impostorul
2012, R. Bart Layton, 99 min.
Un adolescent de 13 ani dispare din casa sa din Texas. Trei ani și jumătate mai târziu este găsit în Spania, unde povestește despre cum a fost răpit și torturat.
Familia sa este extrem de încântată să îl aducă înapoi acasă. Însă lucrurile nu sunt ceea ce par. Fizionomia sa este în mod evident schimbată și are o pronunție ciudată. De ce nu reușește familia să vadă aceste nepotriviri? Când un anchetator începe să pună o serie de întrebări această poveste reală ia o turnură și mai stranie.
Câștigător a 13 premii, printre care și un premiu BAFTA pentru Debut extraordinar și 27 de nominalizări.
The Tube: An Underground History/Metroul londonez: o istorie necunoscută
2013, R. James House, 58 min.
Metroul din Londra are 150 de ani. Prima rețea de metrou din lume își sărbătorește aniversarea prin glorificarea propriei istorii, trimițând un tren cu abur înapoi, pe şine, și pregătindu-se pentru o vizită regală. Documentarul ne vorbește despre povestea metroului prin ochii celor care lucrează în administrarea sa. Supraveghetorul stației Farringdon, Ian MacPherson, ne dezvăluie câteva lucruri despre acest punct de oprire – terminalul original, contruit în 1860, amintindu-și apoi de zilele negre din King Cross în anii 1980. Conductorul de pe linia Piccadilly, Dylan Glenister explică de ce fiecare stație edwardiană de pe linia sa are un placaj unic și cum, în anii 1930, construcția de stații noi a dus la extinderea granițelor Londrei. Mike Ashworth, Șeful Departamentului de Design și Patrimoniu, vorbește despre predecesorul său, pionier al brandingului în anii 1920, iar Steve Parkinson, asistent de relații cu publicul, vorbește despre noul val de recrutări care a avut loc în Caraibe în anii 1950. Având acces privilegiat la stațiile ieșite din uz și la materiale rare de arhivă, documentarul ne prezintă istoria secretă a metroului, dezvăluind de ce a fost construit de fapt și cum a contribuit la modelarea Londrei.
The Joy of Logic/Bucuria logicii
2013, R. Catherine Gale, 59 min.
O călătorie destoinică și deschizătoare de noi perspective, alături de informaticianul Dave Cliff – astfel se prezintă documentarul „Bucuria logicii”, un adevărat roller-coaster ce trece prin filozofie, matematică, știință și tehnologie, pentru a ajunge în final la destinația numită logică.
Acest film ne conduce de la Artistotel la Alice în Țara Minunilor, de la science-fiction la supercomputere, pentru a spune povestea fascinantă a găsirii certitudinii și a fundamentelor rațiunii. Dave Cliff, profesor de informatică la Universitatea din Britsol nu este, nici pe departe, un teoretician abstract. În urmă cu 15 ani, el a combinat logica cu un pic de matematică pentru a scrie unul dintre primele programe care a depășit capacitatea umană în tranzacționarea acțiunilor la bursă. Cu ajutorul asistenților în vârstă de 25 de ani, profesorul Cliff creează, pentru prima dată un computer alcătuit exclusiv din copii, care se bazează strict pe logică. Îi vom întâlni pe unii dintre cei mai inteligenţi copii, aflați în competiție la Olimpiada Internaținală de Informatică de la Brisbane, în Australia.
The Trouble With Tolstoy/Tolstoi
2011, R. Rupert Edwards, 60 min. x 2
În acest documentar alcătuit din două părți, realizat, cu ocazia sărbătoririi „Anului cărților”, de către BBC, Alan Yentob examinează atent viața și moravurile din vremea celebrului scriitor rus Lev Tolstoi. Filmul dezăluie caracterul dificil, neliniștit și genial al unui om cu un mare apetit pentru a cauza probleme atât lui și familiei sale, cât și întregii lumi din jurul său.
Last Chance School/Școala ultimei șanse
2014, R. Marc Williamson, 58 min.
În fiecare an, mai bine de 5000 de copii sunt excluși din sistemul educațional din Marea Britanie, și mai puțin de 60 dintre ei studiază la Muntham House School: o școală internat specială pentru băieți cu dificultăți emoționale și probleme de comportament. Mulți dintre elevii școlii Muntham House au fost exmatriculați din cauza unui comportament violent și distrugător. Însă profesorii dedicați, aflați sub îndrumarea carismaticului director Richard Boyle, sunt hotărâți să găsească acel lucru care îl va face pe fiecare elev în parte să vrea să își schimbe viața cu totul. Școala este cunoscută drept una dintre cele mai bune instituții de profil, iar unul dintre scopurile sale este să „le ofere băieților o experiență frumoasă”, lucrând cu o echipă extinsă de profesori, terapeuți și lucrători sociali.
Câștigător la categoria CTVC – Best Newcomer Documentary, la Festivalul Grierson, în 2014.
Close Up: Freedom to Broadcast Hate/Libertatea de a promova ura
2014, R. Sam Farmar & Omar Razek, 47 min.
Pe măsură ce Orientul Mijlociu continuă să se scindeze din pricina războiului, a violențelor sectante și a înăbușirilor sângeroase ale revoltelor arabe, BBC Arabic investighează canalele de televiziune care promovează nestingherit ura colectivă.
Odată cu începutul „Primăverii arabe” în 2011, Orientul Mijlociu a cunoscut proliferarea unor noi canale de televiziune dispuse să propovăduiască mesaje cu caracter politic și religios publicului dornic să audă lucruri care, înainte de toate aceste evenimente, nu puteau fi menționate. În acest documentar, BBC Arabic analizează îndeaproape aceste canale și impactul lor în societate.
Searching for Sugar Man/ În căutarea lui Sugar Man
2012, R. Malik Bendjelloul, 86 min.
Acest documentar, câştigător a numeroase premii, urmărește povestea extraordinară a personajului Rodriguez, un muzician misterios al anilor ’70.
„În căutarea lui Sugar Man” este un documentar care detaliază eforturile a doi fani din Cape Town, la sfârșitul anilor ’90, Stephen „Sugar” Segerman și Craig Bartholomew Strydom, porniți în căutarea adevărului despre moartea muzicianului american Sixto Rodriguez. Cercetările lor dezvăluie o poveste de-a dreptul extraordinară, mult chiar și peste miturile care existau în jurul artistului cunoscut drept Rodriguez.
Documentarul este câștigătorul a 43 de premii, printre care un premiu al Academiei și un BAFTA la categoria „Cel mai bun documentar” în 2013 și a avut 26 de nominalizări.