Cinema-edu pentru prima oară la Târgu Mureș!

 Afis CinemaEdu

UPDATE: Patru licee din Targu-Mures au participat la Cinema-edu

Peste 540 de liceeni au participat la Cinema-edu, pe 11, 12 si 13 noiembrie, la cinema Arta. Aflat pentru prima oara la Targu Mures, Cinema-edu, proiect dezvoltat de Asociatia Culturală Macondo în parteneriat cu Asociatia K’ARTE, a venit cu dezbateri si filme de calitate pentru liceenii din oras. In cele trei zile elevii au vizionat trei filme de arta: „Waste Land” (r. Lucy Walker), „Beasts of the Southern Wild” (r. Benh Zeitlin) și „Io e Te” (r. Bernardo Bertolucci). Fiecare proiectie a fost insotita de dezbateri aprinse cu invitatii speciali Cinema-edu: tanara scenarista Rodica Dominteanu, psihologul Ramona Cocis si Catalin Heghes, fondatorul asociatiei AMPER.

Pe parcursul celor trei zile, elevii au deprins notiuni elementare de educatie cienmatografica, iar discutiile au vizat si temele de baza ale filmelor, de la ecologie, reciclare creativa si  spirit civic, la maturizare si probleme de comunicare in familiile compuse.

Elevii de la Colegiul Economic Transilvania,  Colegiului Naţional „Unirea”, Liceului Vocaţional de Artă si Liceul Vocaţional Pedagogic “Mihai Eminescu” si-au spus parerea, au fost incurajati sa-si exprime gandurile si sa priveasca critic filmele.
În urma vizionării primului film din program, documentarul „Waste Land”, liceenii și-au manifestat convingerea că “arta poate schimba lumea”. Ovidiu ne-a spus că « există încă speranță în oameni », iar Casi este de părere că « atunci când ai un vis, este important să faci tot ce-ți stă în putință pentru a-l îndeplini ».
La „Beasts of the Southern Wild”, elevii au apreciat “curajul si maturizarea”  personajului principal. “M-a impresionat faptul ca Hushpuppy avea maturitatea necesara pentru a avea grija de tatal ei si ca stia sa-si gestioneze emotiile”, ne-a scris, dupa film, Varodi Andreea, de la Colegiul National Unirea, iar o alta eleva crede ca eroina e “un model de urmat”.
„Io e Te”, cel de-al treilea film din program, a atras atentia adolescentilor asupra unor probleme, in mare parte, specifice vârstei lor. Mădălinei i-au plăcut „tema filmului și discuția de la final despre problemele celor două personaje principale” iar Ralucăi i-a plăcut faptul că „elevii au avut posibilitatea de a-și expune deschis părerile”.

10616520_861169950567922_7491574910807924918_n 10685586_861170913901159_913140154149575141_n 10805601_861638373854413_6182578412490145917_n

_  _ _ _ _ _

De la Youtube la marele ecran!Cinema-edu, cel mai mare proiect grtuit de educație cinematografică vine la Târgu Mureș. În perioada 11,12,13 noiembrie (de la ora 10.00), liceenii sunt invitați la Cinema Arta pentru a lua parte la evenimentele Cinema-edu. Proiectul este derulat de Asociația Culturală Macondo în parteneriat cu Asociația K’ARTE din Târgu Mureș.

Liceenii iau pauză de la blockbustere și sunt invitați să urmărească trei filme de artă, pe marginea cărora vor avea oportunitatea să dezbata împreună cu invitați speciali. Cinema-edu îi invită să vadă cum e viața în cea mai mare groapă de gunoi din lume, în documentarul „Wasteland” (r. Lucy Walker), ce se petrece într-un tărâm imaginar apocaliptic în „Beasts of the Southern Wild” (r. Benh Zeitlin) și cum trece peste problemele de comunicare un adolescent italian în „Io e Te” în regia cunoscutului regizor Bernardo Bertolucci.

Rodica Dominteanu, scenaristă și speaker Cinema-edu, consideră că “într-o perioada determinată de accesul aproape nelimitat la tehnologie, un proiect de educație cinematografică este esențial în dezvoltarea apetitului vizual al liceenilor. Aceștia se află la vârsta la care vor să descopere cât mai mult, la vârsta la care gusturile se formează. Prin urmare, acum este momentul cel mai potrivit pentru a face cunoștință cu filmele de artă, care, de cele mai multe ori, din lipsa puterii de promovare, nu ajung la ei. În plus, proiectul Cinema-edu își propune redescoperirea cinematografului ca spațiu social, loc de întâlnire și declanșator de discuții între tineri.”

Cinema-edu dorește să familiarizeze publicul tânăr cu filme din patrimoniul mondial, susţinând discuţii şi dezbateri pe baza temelor cinematografice abordate. Asociaţia Culturală Macondo organizează proiecţiile Cinema-Edu încă din 2010, acesta fiind primul an în care proiectul ajunge la Târgu Mureș. Liceenii Cinema-Edu de azi reprezintă viitorul public de filme europene şi independente, cu un vocabular format pentru înţelegerea acestor producţii, ce provoacă spiritul critic şi creativ.

De-a lungul celor patru ani, Cinema-edu a organizat evenimente pentru elevii de la 80 de licee din Bucuresti și din țară, iar în lunile octombrie și noiembrie, cu sprijinul Romgaz, va continua proiectul în Ploiești, Craiova, Mediaș, Târgu Mureș, Iernut și Roman. Elevii și profesorii vor putea accesa și ghiduri didactice pentru fiecare film în parte, pentru a putea dezvolta și continua discuțiile și în afara sălii de cinema.

Pentru mai multe detalii si programări la proiecții, profesorii din liceele aflate în Târgu Mureș sunt rugați să ne scrie pe adresa asociatia.macondo@gmail.com.

Mai multe informații despre filme si despre edițiile anterioare ale proiectului Cinema-edu sunt disponibile pe site-ul http://cinema-edu.ro/

Sponsor oficial: Romgaz

Parteneri: Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, Inspectoratul Şcolar al Judeţului Prahova, Inspectoratul Școlar al județului Sibiu, Inspectoratul Școlar Județean Mureș, Inspectoratul Școlar Județean Dolj, Inspectoratul Școlar Județean Neamț, Primăria Municipiului Craiova, Primăria Municipiului Mediaş, Primăria Municipiului Târgu-Mureş, Primăria Municipiului Roman, Asociația K’ARTE

Club Cinema Twins Ploiești, Biblioteca Județenă Alexandru și Aristia Aman, Cinema Mediensis, Cinema Arta Târgu-Mureş, Biblioteca Orăşenească Iernut.

Parteneri media: Kiss Fm, Gazeta de Sud, Radio Sud, Știri Actuale, Telegrama de Prahova, Mediaș News, Zi de Zi Mureș, Ziarul Metropolis, Film Reporter, Urban.ro, Cafe Gradiva, Psihoo.ro, CinemaRx, Cinefan, Societatesicultura.ro, SuntParinte.ro, AmDoar18Ani.ro

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>